„Medalii date cu traista”

RECORD // Prin numărul decoraţiilor oferite timp de un an, preşedintele interimar Mihai Ghimpu îl întrece şi pe Vladimir Voronin

La preşedinţie plouă cu ordine. Mihai Ghimpu s-a arătat însă nemulţumit de declaraţiile unor deputaţi şi instituţii mass-media potrivit cărora el nu face nimic altceva decât să împartă distincţii. Deşi unii observatori au subliniat că Ghimpu a acordat distincţii de stat unor persoane merituoase, neglijate de fostul preşedinte comunist, se pare că actualul şef al statului exagerează puţin în această activitate, astfel devalorizându-se actul de gratitudine al statului faţă de meritele excepţionale ale unei persoane decorate.

Pagina oficială a președintelui R. Moldova, president.md, nu lasă loc interpretărilor: preşedintele interimar Mihai Ghimpu pe parcursul săptămânii trecute a avut următoarele ocupaţii: 14 septembrie – Patriarhii României au fost decoraţi cu „Ordinul Republicii”, 15 septembrie – primarul comunei Mândreşti, raionul Teleneşti, a fost distins cu ordinul „Gloria Muncii”, 16 septembrie – unui grup de angajaţi din domeniul ocrotirii sănătăţii i s-au acordat distincţii de stat, 17 septembrie – un grup de silvicultori a primit semne onorifice, 18 septembrie – preşedintele Mihai Ghimpu a înmânat Ordinul “Credinţă Patriei” Batalionului de geniu al Armatei Naţionale, 19 septembrie a fost duminică şi preşedintele M. Ghimpu a dansat împreună cu romii la festivalul etniilor din R. Moldova, pentru ca a doua zi să înceapă săptămâna de lucru cu o nouă decorare, luni 20 septembrie – Nicolae Testemiţanu a fost decorat post-mortem cu “Ordinul Republicii”. S-ar părea că preşedintele vrea cu adevărat să pună în aplicare declaraţia pe care a lansat-o la sfârşitul lunii august: „Fiecare cetățean care a făcut ceva bun merită o distincție”. Amintim că în R. Moldova locuiesc, potrivit Biroului Naţional de Statistică, peste 3,4 milioane de persoane, fiecare dintre care ar putea spune că a făcut „ceva bun”.

Distincţii pentru „oameni buni”

Conform art. 13 al Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova, “Ordinul Republicii” este distincţia de stat supremă şi se conferă pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei şi al omenirii. Chiar dacă preşedintele interimar este criticat pentru că împarte distincţii cu nemiluita, el continuă să o facă. Membrii „Grupului Ilaşcu”, 18 deputaţi ai primului parlament, 52 de luptători anticomunişti, 30 de combatanți ai conflictului armat de la Nistru, medici, profesori, silvicultori, directori de şcoli, scriitori, actori, Traian Băsescu şi Anastasia Lazariuc, şi lista nu e completă, toţi au fost decoraţi de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu. Peste 50 de distincţii de stat au fost „eliberate” de preşedintele interimar doar pe parcursul lunii august.

Sub ploaia de ordine a nimerit şi directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru. Cercetătorul ştiinţific, timp de mai puţin de un an, a primit din partea preşedintelui interimar atât titlul de „Om Emerit” (2009), cât şi „Ordinul Republicii” (2010). Recent, Vasile Bahnaru a fost învinuit de furt intelectual şi anume de însuşirea unui text străin.

„Nu cunoaştem numărul distincțiilor oferite”, a menţionat Valeriu Rusu, purtătorul de cuvânt al preşedintelui. Aici e de menţionat că fiecare distincţie are şi un suport financiar. „Pentru Ordinul Republicii” persoanele decorate vor ridica la pensie, lunar, 500 de lei, iar pentru medalii – 50 de lei”, a menţionat Valeriu Rusu. Pentru cei care au fost decoraţi post-mortem nu este preconizată o indemnizaţie.

Ghimpu, în competiţie cu Voronin

Mi-a luat două ore şi jumătate numărarea persoanele decorate prin decret prezidenţial cu diverse distincţii de stat de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu. Prin urmare, timp de un an de zile, Ghimpu a acordat peste 300 de ordine, dintre care 124 sunt Ordinul Republicii. De asemenea a înmânat peste o sută de medalii şi o sută de titluri onorifice.

Chiar şi membrii AIE s-au arătat nemulţumiţi de „generozitatea” preşedintelui interimar la acordarea ordinelor şi medaliilor. Deputatul PD Dumitru Diacov consideră că lui Ghimpu trebuie să i se interzică să mai dea medalii şi ordine, deoarece el le dă „cu traista”, iar Mihai Godea, deputat PLDM, a menţionat că preşedintele interimar l-a întrecut în acest sens şi pe Voronin, care timp de opt ani de guvernare a dat doar 28 de Ordine ale Republicii. „Timp de un an, Ghimpu a acordat mai mult de 220 de ordine şi medalii”, a declarat Godea.

De fapt, darnici la decoraţii au fost şi foştii preşedinţi. Mircea Snegur decora anual peste 400 de persoane, iar Petru Lucinschi în timpul guvernării sale acorda în medie 250 de distincţii pe an. Pe parcursul a opt ani de guvernare, ex-preşedintele Vladimir Voronin a acordat diferite semne onorifice de stat la peste 2.000 de persoane.

„Ordinul Republicii”, distincţia supremă a statului nostru, se confecţionează din argint, reprezentând o stea convexă, poleită cu aur, cu opt colţuri în formă de fascicule de raze divergente. Între razele principale sunt intercalate raze subţiri în relief, din argint. În centrul ordinului, într-un cerc, încadrat într-un chenar în relief, poleit cu aur, se află imaginea în relief a Stemei de Stat a Republicii Moldova. Fondul scutului din stemă este acoperit cu smalţ de culoare roşie şi albastră. Diametrul ordinului este de 45 mm.

Svetlana PANŢA

The following two tabs change content below.