„Infirmeria” de la echipa naţională // NAŢIONALA

Selecţionerul Ion Caras are mari bătăi de cap înaintea meciurilor amicale cu Venezuela şi El Salvador, care vor avea loc pe 23, respectiv 26 mai. Cel puţin şapte jucători importanţi ai echipei naţionale vor lipsi de pe teren la turneul din America Latină şi SUA. Caras regretă că nu va avea la dispoziţie o serie de jucători, dar crede că oricine dintre fotbalişti care îmbracă tricoul echipei naţionale trebuie să se ridice la cel mai înalt nivel.

Cele mai mari probleme vor fi la mijlocul terenului, acolo unde vor lipsi Alexandru Suvorov, Alexandru Gaţcan, Igor Ţâgârlaş, Radu Catan, Denis Zmeu. „Aceşti jucători ar fi putut fi titulari în cele două meciuri, dar voi găsi soluţii din ceea ce avem”, a spus Ion Caras.

Suvorov, Denis Zmeu, Igor Armaş sunt accidentaţi, acestora li se poate alătura şi căpitanul Alexandru Epureanu. Deocamdată, medicii fac eforturi foarte mari ca fotbalistul să fie refăcut până la ora primului meci. „Zmeu, Suvorov, Armaş au vrut foarte mult să meargă să ne ajute, dar, din păcate, nu e posibil. Pentru mine şi pentru naţională ar fi mai grav dacă ei ar forţa şi ar fi indisponibili pentru partida cu Anglia din septembrie”, a spus tehnicianul.

Jucători ca Ţâgârlaş, Igor Bugaiov, Alexandru Gaţcan, Nicolae Calancea şi Radu Catan nu sunt lăsaţi de cluburile lor să vină la cele două meciuri amicale. „Gaţcan are meci greu de baraj, pentru ca echipa sa să nu retrograteze, iar Bugaiov şi Ţâgârlaş au meciuri foarte importante pentru echipele lor de club. Calancea şi Catan nu au fost lasaţi de FC Zimbru, deoarece cu prilejul celei de-a 65-a aniversare vor disputa un meci amical cu Vardar Skopje”, a spus selecţionerul.

În total, în lotul lărgit al naţionalei, sunt incluşi 25 de jucători, dintre care 11 de la cluburile din Divizia Naţională.

Portari: Stanislav Namaşco (Kuban, Rusia), Artiom Gaiduchevici (FC Dacia), Serghei Paşcenco (FC Olimpia)

Fundaşi: Alexandru Epureanu (Dinamo, Rusia), Petru Racu (FC Hjorring, Danemarca), Denis Ilescu (FC Dacia), Oleg Clonin (CSCA-Rapid), Simion Bulgaru (Alania, Rusia), Maxim Potârniche (FC Academia UTM), Vitalie Bordian (Metalist, Ucraina), Victor Golovatenco (Sibir, Rusia), Igor Armaş (Kuban).

Mijlocaşi: Stanislav Ivanov (Lokomotiv Moscova, Rusia), Eugeniu Cebotaru (Spartak Nalcik, Rusia), Anatol Doroş (Simurq, Azerbaidjan), Maxim Mihaliov (FC Dacia), Eugeniu Sidorenco (FC Zimbru), Serghei Covalciuc (Cernomoreţ, Ucraina), Vasile Carauş (FC Dacia), Marian Stoleru (FC Milsami-Ursidos), Radu Gânsari (FC Academia UTM), Artur Patras (FC Timisoara, România).

Atacanţi: Igor Picusciac (FC Krasnodar, Rusia), Gheorghe Ovseannicov (Hapoel Rishon LeZion, Israel), Oleg Andronic (FC Academia UTM).

Deplasarea o vor face doar 18 fotbalişti. Tricolorii vor disputa meciul cu Venezuela pe 23 mai la Puerto Ordaz, iar pe 26 mai cu El Salvador, la Dallas.

(V.H.)