„Dezgroparea” adevărului

7 APRILIE // Când va fi elucidat misterul morţii tinerilor decedaţi?

Familia lui Ion Ţâbuleac, tânărul în vârstă de 22 de ani, şi a lui Eugen Ţap, tânărul în vârstă de 26 de ani, decedaţi în condiţii suspecte în perioada protestelor din aprilie, sunt de acord cu exhumarea şi efectuarea unei expertize internaţionale, pentru a stabili adevărata cauză a decesului acestora, în cazul în care autorităţile le vor propune să facă acest lucru. Amintim că, la 29 ianuarie, curent, premierul Vlad Filat a cerut efectuarea unei expertize internaţionale în cazul tuturor tinerilor decedaţi în aprilie în condiţii suspecte, motivându-şi solicitarea prin argumentul că în societate planează suspiciunea asupra cauzelor morţii acestora.

”Da, suntem de acord”

”Am auzit la televizor despre propunerea primului ministru. Suntem de acord. Fiul nostru nu s-a sinucis. Am discutat cu prietenii lui, nu avea probleme în acea perioadă. Poliţia nu ne-a putut prezenta nicio dovadă, nicio fotografie de la locul unde l-au găsit, deşi trebuia să facă acest lucru. Noi am primit doar o scrisoare din partea procurorului de Râşcani, Oleg Rusu, care ne anunţa că, la 26 iunie 2009, a fost emisă o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că fiul nostru s-ar fi sinucis”, ne spune Andrei Ţap, tatăl tânărului decedat. La fel, Olga Ţap, mama băiatului, ne spune că nicio clipă n-a crezut că fiul ei s-ar fi spânzurat cu un şiret.

„Dorim să aflăm ce s-a întâmplat atunci, dar n-am ştiut la cine să ne adresăm. Am vorbit cu mulţi prieteni de-ai lui. Cineva ne-a spus că a comunicat cu Eugen pe data de 15 aprilie, deşi, conform documentelor pe care le-am primit de la poliţie, el ar fi decedat pe data de 14 aprilie, acea persoană însă se teme să dea mărturii”, ne mai spune mama lui Eugen.
Originar din Soroca, Eugen Țap avea 26 de ani și era sportiv. Cadavrul lui a fost transportat acasă într-un sicriu ermetizat, trupul aflându-se într-o stare avansată de putrefacție. Presa de la Chișinău a scris că Eugen Tap a murit în urma violențelor din 7 aprilie. Procuratura și Centrul de Medicină Legală au dezmințit aceste informații, declarând că tânărul s-ar fi spânzurat cu șireturile de la bocanci.

„Vrem să aflăm adevărul”

Este de acord cu procedura de exhumare şi efectuarea unei noi expertize şi familia lui Ion Ţâbuleac, tânărul din s. Bolohan, r. Orhei, decedat în condiţii suspecte în noaptea de 7 spre 8 aprilie, când poliţia a descins în forţă. Sergiu Ţâbuleac, unchiul lui Ion Ţâbuleac, ne spune că familia fratelui său nu a încercat de sine stătător să afle adevărul pentru că n-a mai dorit să comunice cu poliţia şi procurorii după ce aceştia au înaintat versiunea că Ion ar fi fost bolnav psihic şi că s-ar fi sinucis aruncându-se de pe stâlp.

„De la morgă ne-au spus că, dacă avem întrebări, să ne adresăm la Comisariatul de poliţie Râşcani. Dacă ar fi fost omorât de cineva în sat, până la urmă poate am fi aflat adevărul. Chişinăul însă e mare. Nu credeam că poliţia ne-ar fi ajutat să aflăm ce s-a întâmplat în acea seară, cu atât mai mult dacă ar fi fost omorât de poliţişti”, afirmă el. Apropiaţii victimei ne mai spun că tânărul a fost îngropat în cavoul familiei. ”Probabil acest lucru va înlesni exhumarea, presupun, trupul lui nu a suferit nicio schimbare.

Avea piciorul, coastele rupte, zgârieturi pe faţă, lovituri la cap. Nu credem că s-a aruncat de pe stâlp, e o aberaţie. Nu neapărat trebuia să ajungă în Moldova, ca să găsească vreun stâlp, putea s-o facă şi pe drum sau în or. Tula, acolo unde lucra de mai mulţi ani”, ne mai spune Semion Ţâbuleac, tatăl băiatului.

Dosarul a fost transmis la PG

Conform informaţiilor oficiale, Ion Ţâbuleac avea fracturi de coaste, hemoragie internă, un picior fracturat şi contuzii ale ţesuturilor moi. El se întorcea din Federaţia Rusă ca să sărbătorească Paştele la baştină. La Chişinău a ajuns pe data de 7 aprilie seara. Medicii au constatat că decesul a survenit în dimineaţa zilei de 8 aprilie. Versiunea sinuciderii a fost înaintată după funeraliile tânărului. Prima oară medicii le-au spus părinţilor că băiatul s-ar fi electrocutat. Iar după ce cazul a apărut în presă, postul de televiziune Moldova 1 a prezentat un reportaj în cadrul programului de emisiuni „Mesager” în care un martor cu spatele întors la cameră afirma că a văzut cum băiatul s-a aruncat de pe stâlp în preajma Gării de nord.

„A fost o înscenare, dacă ar fi existat cu adevărat un martor, acesta nu ar fi avut de ce să-şi ascundă identitatea”, opinează moşul tânărului decedat. Trebuie de remarcat că în perioada protestelor tinerilor, la posturile de televiziune procomuniste au apărut mai multe reportaje, unele oferite de serviciul de presă al MAI, realizate în izolatoarele de detenţie preventivă care conţineau mesaje denaturate sau rupte din context. Martori de genul „Eliza liceana”, despre care a scris atunci JURNAL, aveau scopul de a da credibilitate politicilor promovate de autorităţi. Potrivit procurorului Victor Olărescu de la procuratura Râşcani, cel care a instrumentat anterior dosarul Ion Ţâbuleac, acesta a fost transmis la Procuratura Generală.

The following two tabs change content below.