„Dacii” vor să ia cu asalt Moscova, dar nu au cu ce!

FC Dacia se pregăteşte intens pentru prima sa participare la Cupa Comunităţii Statelor Independente şi Ţărilor Baltice – 2010, doar că nu poate miza pe cei mai buni jucători de anul trecut. Astfel, chiar de la prima participare la acest turneu „lupii galbeni” pot să se facă de râs.
FC Dacia este deja la Moscova. În lot nu se află internaţionalul Victor Bulat şi atacantul Alexandru Zgura. Antrenorul principal interimar Veaceslav Semionov a ridicat din umeri când a fost întrebat unde-i Zgura. „Nu ştim unde este Zgura. Nu a semnat niciun contract acest jucător”, a spus Semionov. Victor Bulat, pur şi simplu, nu s-a prezentat în cantonamentul echipei şi nu face parte din lotul care s-a deplasat la Moscova.
„Dacii” vor să plece la alte echipe
Mai mulţi jucători de la FC Dacia pot să procedeze asemenea lui Bulat şi Zgura. Situaţia la club este incertă, iar jucătorii aşteaptă să-şi facă bagajele pentru a pleca la alte echipe. Fotbalişti ca Ghenadie Orbu şi Ştefan Caraulean au rămas la FC Dacia, pentru că speră că evoluţia bună la acest turneu se va solda cu un transfer.
Dobrovolski şi-a adus câţiva jucători
Pentru a suplini absenţa unor jucători, consultantul celor de la FC Dacia pentru acest turneu, Igor Dobrovolski, a adus la echipă câţiva jucători, inclusiv pe internaţionalul Igor Bugaiov. De asemenea, Dobrovolski a mai adus de la Academia–UTM pe Denis Iliescu, Petru Leucă şi Eugen Gorceac. Prin aceste mutări, fostul selecţioner nu vrea neapărat să întărească echipa, ci să le găsească echipe în străinătate. Echipa a fost completată cu alţi trei jucători din Rusia. Este vorba de portarul de 33 de ani Adam Ismailov, fundaşul de 34 de ani Magomed Hashanov şi mijlocaşul de 30 de ani Abdulhamid Ahilgov. Până acum, cei trei fotbalişti au jucat la Angust Nazrani din eşalonul secund al Rusiei.
Jucătorii vor stabilitate
Totuşi, cei care nu-şi vor găsi echipă după acest turneu speră că, odată cu instalarea noului preşedinte, rusul Rustam Polonkoev, lucrurile se vor schimba spre bine. „Încă nu ştim cum arată şi cine este noul nostru preşedinte”, au spus antrenorii şi jucătorii de la FC Dacia. Veaceslav Semionov spune că vrea să-l întâlnească pe Polonkoev la Moscova şi să pună la punct strategia de viitor a echipei.
Nu ştie nimeni cine este Polonkoev
Acum câteva zile, fostul preşedinte de la FC Dacia, Timur Kuriev, s-a retras din această funcţie, iar în locul său a fost instalat rusul Rustam Polonkoev. Acesta are 35 de ani şi a declarat că are planuri mari în ceea ce priveşte viitorul echipei.
„Politica de făurire a unui club profesionist de fotbal, în adevăratul sens al cuvântului, va fi continuată. Sper că odată cu venirea mea se va da un nou impuls în acest sens. În ultimii ani, FC Dacia a fost unul din cluburile de top din Moldova. Echipa noastră tinde să îşi întărească poziţia şi să lupte pentru cele mai mari victorii” a afirmat noul preşedinte a „lupilor galbeni”.
Au scăpat de Rivaldo
„Dacii” vor debuta la Cupa CSI şi Ţărilor Baltice, pe 16 ianuarie, împotriva echipei brazilienilor Felipe Scolari şi Rivaldo. Ultimul nu va juca la acest turneu, iar jucătorii de la FC Dacia spun că nu campioana Uzbekistanului, FC Bunyodkor, e favorita grupei, ci campioana Lituaniei, Ekranas Panevezys.
Duminică, 17 ianuarie, „lupii galbeni” vor juca împotriva echipei Ekranas Panevezys, iar marţi, 19 ianuarie, îi vor avea ca adversari pe cei de la Pyunik (Armenia). Aceste partide se vor disputa în complexul sportiv „Olimpiiski”.
În sferturi se califică câte două echipe din toate cele patru grupe.