„Clarvăzătorul” Stoichiţă şi-a pierdut cumpătul

Tiraspolenii nu mai pierduseră cu 3-0 din 1999

Campioana FC Sheriff a pierdut primul meci din actuala stagiune în faţa FC Milsami, scor 0-3. Acest rezultat l-a scos din minţi pe tehnicianul Mihai Stoichiţă, fostul antrenor al Stelei fiind surclasat de un alt tehnician român, Ştefan Stoica, care, la primul meci după revenirea pe banca celor de la Milsami, a administrat „viespilor” cea mai categorică înfrângere de la 1999 încoace.

Vitalie HADEI

După un start de sezon foarte slab şi cu rezultate modeste obţinute de neamţul Rainer Zobel, cei de la Milsami l-au readus la echipă după doi ani pe românul Ştefan Stoica, antrenorul care a reuşit să câştige medaliile de bronz în primul sezon al echipei în Divizia Naţională. Stoica a avut câteva zile la dispoziţie să pregătească meciul cu FC Sheriff şi i-a ieşit exact cum şi-a dorit. De partea cealaltă, campionii de la Sheriff aveau un avantaj mai mult decât liniştitor faţă de FC Dacia, echipă clasată pe locul doi, şi au început mai slab partida cu orheienii.

Valentin Gârlă a deschis scorul în minutul 37, iar De Paula a majorat avantajul echipei sale în minutul 55. „Viespile” nu au reacţionat la timp pentru a remonta ceva pe tabelă, iar golgheterul Gheorghe Boghiu a dat lovitura de graţie în minutul 81.

Boghiu vs. Etoo

Asemenea celui mai bine plătit fotbalist din lume Samuel Etoo, Gheorghe Boghiu a sărbătorit golul în faţa suporterilor, dar nu înainte să-i ia de pe cap unui poliţist căciula. Poliţistul nu a realizat în primă instanţă ce i s-a întâmplat, dar ulterior s-a grăbit să-şi recupereze bunul său. Camerunezul de la Anji Mahacikala a fost amendat pentru gestul său, acest lucru i s-ar putea întâmpla şi lui Boghiu.

Duelul din afara terenului

Faptul că FC Sheriff a pierdut primul meci anul acesta în Divizia Naţională l-a făcut pe Mihai Stoichiţă să-şi piardă cumpătul. În loc să recunoască prestaţia echipei sale, acesta a început să arunce cu noroi în echipa adversă, în speţă în antrenorul Ştefan Stoica. Cei doi au fost implicaţi într-un scandal acum câţiva ani, atunci când o echipă nou-promovată în Liga I din România, condusă de Stoica, a reuşit performanţa să încheie la egalitate meciul cu Steaua Bucureşti, la cârma căreia se afla Stoichiţă.

Adversarul a jucat cum trebuie, adică nu au jucat deloc. Au stat în apărare şi au dat cu ea lunga. Au speculat greşelile noastre şi cu asta basta. Noi am dominat tot meciul şi am avut o posesie zdrobitoare. Asta e istoria acestui meci. La finalul campionatului vom vedea rezultatul duelului dintre noi. Pe ce loc va fi Sheriff şi pe ce poziţie Milsami. Atunci răspunsurile vor fi clare. Un meci poate fi câştigat întâmplător”, a spus antrenorul echipei din stânga Nistrului.

Stoichiţă nu a înţeles nimic”

La rândul său, Ştefan Stoica a reacţionat calm la această victorie istorică, dar i-a răspuns cu aceeaşi monedă lui Stoichiţă. „Domnul Stoichiţă are problemele sale şi vede în felul său fotbalul. El nu a înţeles că a fost surclasat de Milsami. Eu, dacă aş fi pierdut cu 0-3, aş fi plecat capul şi nu aş fi scos un cuvânt de adversar. Aceste răutăţi vin după ce fosta sa echipă, Steaua Bucureşti, nu a putut trece de formaţia pe care o antrenam. El era la o echipă mare, iar eu la o echipă nou-promovată. Steaua a condus cu 2-0, dar noi am egalat pe final. A fost scandal după acel meci, iar de atunci nu ne înţelegem prea bine”, a dezvăluit Stoica.

Antrenor clarvăzător

Mihai Stoichiţă a mai spus după meci că ştia că va pierde în faţa celor de la Milsami. „Eram sigur că vom pierde această partidă. I-am văzut pe băieţi relaxaţi după ce aveau un avantaj de 11 puncte faţă de a doua clasată. Am capacitatea de a ghici din start rezultatul unui meci. Păcat că ştiu totul înainte, dar cu toate acestea eram pregătit pentru prima înfrângere. Totuşi, mai ştiu că echipa mea nu va mai pierde niciun meci prea curând”, s-a liniştit pe sine clarvăzătorul Stoichiţă.

FC Zimbru, pe locul opt

Zimbrii” şi-au schimbat antrenorul în ultimele zile, dar acest lucru nu i-a ajutat să urce în clasament. Antrenorul Oleg Fistican, care nu prea are experienţă, nu a putut să facă nimic în faţa FC Costuleni, echipă ce luptă pentru evitarea retrogradării. Echipa din Costuleni a câştigat cu scorul de 1-0 şi i-a trimis pe „zimbri” pe locul opt în clasament, cu 20 după 14 etape.

Pe locul trei a urcat Academia, care au învins cu 3-2 pe cei de la Iskra Staly. „Studenţii” sunt revelaţia acestui campionat şi vor ca la finele sezonului să prindă un loc în cupele europene. În alte meciuri s-au înregistrat următoarele rezultate: FC Olimpia – FC Speranţa 2:0, FC Dacia – Rapid 1:0 şi FC Tiraspol – Nistru Otaci 3:1.