„Cel mai mare chin pentru mine a fost preşedinţia”

Interviu cu Petru Lucinschi, ex-preşedinte al Republicii Moldova
– Stimate dle Petru Lucinschi, zilele acestea aţi fost sărbătorit  la 70 de ani de viaţă. E mult, e puţin, care e secretul menţinerii Dvs. într-o formă atât de bună?
– Deşi nu-mi vine să cred, în datele din paşaport scrie că m-am născut la 27 ianuarie 1940. Am 70 de ani, dar nu simt această vârstă. Sufleteşte, mental, în mare măsură şi fizic, am rămas tânăr şi sunt 100 % în pas cu timpul. Sunt activ, acesta e secretul. La 85 de ani, Bush senior a sărit cu paraşuta, convingându-şi mai întâi soţia, apoi pe instructorul său că omul trebuie să-şi găsească o ocupaţie la orice vârstă. Sunt şi eu cam năstruşnic, am zburat cu deltaplanul, am zburat şi cu paraşuta, ce-i drept, pe mare. Acum, îmi doresc să revin la un sport pe care l-am practicat acum vreo 20 de ani, să schiez. La invitaţia fiului meu, am mers la Vancouver, acolo am deprins cel puţin să-mi ţin iar echilibrul pe schiuri. Având  Fundaţia de studii strategice şi relaţii internaţionale, mă implic activ în viaţa societăţii. Consider că Preşedinţia este o instituţie. Foarte des un ambasador, un oaspete al ţării noastre vrea să facă cunoştinţă cu fostul preşedinte, ne întâlnim, discutăm despre problemele care ne frământă. Consider că un fost preşedinte având o mare experienţă, relaţii, întotdeauna poate fi în serviciul ţării sale.
– Se spune că, odată cu vârsta, omul îşi schimbă unele convingeri, în ce nu mai credeţi din ceea ce aţi crezut?
– Eu nu-mi schimb valorile morale, ceea ce am primit din copilărie de la părinţi. Am fost la Moscova acum câteva luni, mulţi prieteni, cunoscuţi, discutau despre schimbările din Republica Moldova. Unii se arătau îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă aici la noi. Au opinat că schimbările au legătură cu deschiderea noastră spre România, iar, în viziunea lor, să spui că eşti proromân înseamnă că eşti un inamic al Rusiei. Repetau că nu-şi schimbă convingerile. Mi-am zis că doar un idiot nu-şi schimbă convingerile politice în situaţia când se schimbă politica. Pentru mine este clar că ideile revoluţionare franceze de fraternitate, egalitate, solidaritate au fost atât de denaturate de bolşevici, încât au fost compromise. Omenirea va fi atrasă mereu de ideea socialismului, dar există socialismul francez, scandinav, în care se pune preţ pe respectarea libertăţilor, drepturilor omului, spre deosebire de socialismul sovietic care trebuie respins. Ţinem minte deportările, regimul dictatorial. În sistemul socialismului sovietic, eu am prins perioada perestroikăi, am fost participant activ la schimbări.
– Aţi deţinut funcţii importante în URSS, aţi fost alături de Mihail Gorbaciov în perioada puciului. Mircea Snegur zice că, chiar dacă nu s-ar fi produs puciul, Republica Moldova şi-ar fi căpătat independenţa, Dvs. ce părere aveţi?
– Nu ştiu cum ar fi fost, dar e clar că puciul a fost o ultimă picătură, Uniunea Sovietică nu mai putea să revină la forma pe care o avusese anterior. Mi se pare că Independenţa Republicii Moldova este un rezultat al acestui eveniment.
– Cum eraţi informat în acele zile despre situaţia din Moldova?
– Comitetul Central nu funcţiona atunci. Eu n-am fost în ziua puciului la Moscova, acest fapt mi-a permis ulterior să devin preşedinte al comisiei de dizolvare a CC a PCUS în calitate de membru al Biroului politic, deoarece eu n-am semnat telegrama de susţinere a puciului pe care au semnat-o ceilalţi. Informaţia despre situaţia din Moldova venea la fiecare jumătate de oră. Nimeni de la periferie nu a acceptat şi nu a susţinut puciul. În Ucraina, Ţările Baltice, precum ştiţi, problema desprinderii de URSS era mai accentuată. Ucraina şi-a proclamat independenţa pe 24 august.
– Pe atunci cum vă imaginaţi o Moldovă independentă?
– Eram convinşi, calea aceasta de independenţă ne va permite să reflectăm asupra identităţii, istoriei noastre. Mai puţin conştientizam latura economică a lucrurilor, pentru că până atunci totul a fost centralizat, toţi acţionau la comandă. Când s-a distrus Uniunea Sovietică, oamenii noştri nu aveau relaţii, ei ştiau să ducă roşiile la rampă şi atât. Aveam iluzia că vom asalta Europa cu pătlăgele. Parlamentul ’90 a semnat primul document, de fapt un protocol de intenţie, cu Burkina Faso.  Când ne-au anunţat cei de la Guvern că a fost semnat un acord cu Burkina Faso, deputaţii din sală s-au ridicat în picioare şi au început să aplaude de bucurie, rezultată din sentimentul că suntem ţară. Acest fapt demonstra cât de mult ne doream independenţa. Abia pe urmă ne-am întrebat ce ne va da acel acord, cine şi ce va importa sau exporta. În acele condiţii clar că economia nu funcţiona, oamenii nu conştientizau că vor trebui să-şi decidă soarta.
„Mă bucur că azi se revine la valorile democraţiei”

– Cât de des vă întoarceţi cu gândul la perioada când v-aţi exercitat funcţia de preşedinte, există lucruri pe care astăzi le-aţi face altfel?
– Am lucrat 41 de ani în diferite funcţii. Cel mai mare chin pentru mine a fost preşedinţia. Noi am activat într-un stat tânăr, fără tradiţii statale. Ne trăgeam rădăcinile dintr-un stat totalitar şi ne propuneam să mergem pe calea democraţiei. Puterea legislativă, executivă şi judecătorească nu ştiau să funcţioneze separat. Nu am trăit niciodată într-un sistem democratic, ci în sistemul în care trebuia să asculţi şi să execuţi indicaţiile. La nivelul autonomiei locale – totul era centralizat. În anii 1991-96, sistemul mai funcţiona din inerţie, ulterior aceasta însă s-a epuizat. Nimeni azi nu poate să ne acuze că am fi întrerupt reformele începute în 1991. Am recurs la implementarea reformei teritorial-administrative, la crearea judeţelor, pentru a da posibilitate oamenilor să-şi formeze un buget în localităţile lor. Să nu vină oficialii de la Chişinău să le facă o bucăţică de drum sau un mic pod peste râpa din sat.
Aici trebuie să pomenim şi de rolul pe care l-a jucat criza din Rusia. Aveam relaţii economice aproape numai cu această ţară, unde exportam produsele agricole prelucrate, vinuri şi ceea ce se producea la uzinele militare. Ai noştri duceau mărfurile, dar banii nu veneau – Rusia trecea printr-o perioadă în care crescuse criminalitatea. A fost o perioadă teribilă. În măsura posibilităţilor, am încercat să rezolv destoinic aceste probleme. Oamenii n-au înţeles. Toate ramurile puterii pornesc de la legislativ, orice decizie economică, financiară trece prin Parlament. În ţările democratice există responsabilitate, o cultură politică: în Parlament se creează o majoritate responsabilă. Am câştigat alegerile în calitate de candidat independent. De la bun început, m-am pomenit cu nişte ostili în Parlament, cu o majoritate şubredă, un parlament divizat. Azi spunem că, timp de opt ani de zile, am avut conducere comunistă, înainte de aceasta zicem că ţara a fost condusă însă de Snegur şi Lucinschi, accentul nu mai cade pe majoritatea parlamentară. Primului preşedinte, Mircea Snegur, în 1993 – 94, prin hotărârea Parlamentului i s-a permis să emită decrete cu caracter de lege. Eu n-am avut nicio zi de aceasta. În Parlament continua hărţuiala. Atunci am decis să recurgem la promovarea reformelor mşi a unor modele democratice.
– Totuşi electoratul şi-a dorit să revină comuniştii la putere în 2001, v-aţi pus întrebarea: de ce?
– Deoarece era răspândită opinia că în fruntea statului trebuie să fie un tată cu voinţă de fier, ca unii să se simtă fii iubiţi, altora să li se dicteze ce şi cum să facă. Mă bucur că azi se revine la valorile pe care le-am promovat noi atunci. Majoritatea investitorilor străini au venit anume în acea perioada: Voxtel, Lafarge, Union Fenosa şi altele. Mass-media a cunoscut o dezvoltare: au apărut ”Vocea Basarabiei”, Pro TV, ”Jurnal de Chişinău”. În mintea oamenilor nu ştiu de ce s-a înrădăcinat însă numai ideea că pe timpul lui Lucinschi primeau pensia în galoşi. M-am epuizat să repet că şi ţările vecine treceau printr-o perioadă de criză. Atunci Republica Moldova a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului, a fost ratificat de către ţările membre Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu UE şi alte documente.
Dacă aş reveni la acei ani, consider că posibil trebuia să recurg în aceeaşi toamnă la dizolvarea parlamentului. Probabil că trebuia să decid să fiu în fruntea vreunui partid. Nu am făcut acest lucru deoarece m-am lansat în alegeri cu mesajul că sunt independent. S-a făcut la maximum ce se putea face în acele condiţii, dar cine lua în seamă atunci Republica Moldova? Nu puteam influenţa opinia europeană decât prin diplomaţie şi dovada că avem oameni care se ţin de cuvânt şi că avem intenţii serioase de integrare europeană.
Primakov şi-a mărturisit neputinţa

– Aţi fost criticat că aţi fi făcut concesii Moscovei în chestiunea Transnistriei prin semnarea în 1997 cu Federaţia Rusă a ”Memorandumului privind principiile normalizării relaţiilor între Moldova şi Transnistria”, potrivit căruia retragerea trupelor ruseşti poate avea loc odată cu soluţionarea diferendului transnistrean, ce credeţi azi despre acest lucru?
– Trupele au fost admise în Transnistria în 1992, încheierea conflictului a fost semnată de Boris Elţin şi Mircea Snegur, document în care a fost stipulată prezenţa numerică a armatei. Printr-un punct din acel memorandum, Transnistria recunoaşte că RM este unicul subiect al dreptului internaţional. Ulterior, am întreprins şi alţi paşi pentru a apropia cele două maluri, am luat oameni din stânga Nistrului în diferite delegaţii, iar pe unii i-am promovat în funcţii. Ca rezultat, a scăzut numărul de posturi militare. Când au venit comuniştii, acest proces a fost întrerupt. Transnistrenii ziceau că, dacă mergeam încă vreo câţiva ani pe această cale, găseam o soluţie. Deja cu Vladimir Putin am convenit să creăm comisia pentru Transnistria condusă de Evgheni Primakov. Peste un an de zile, eu nu mai eram în funcţia de preşedinte, am plecat cu soţia la Moscova, ea era bolnavă. Atunci m-a sunat Evgheni Primakov, care a propus să ne vedem. El a venit la sanatoriul unde ne aflam şi mi-a spus că a decis să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al acestei comisii. De ce? Pentru că nu putea face nimic, aşa funcţiona sistemul. Totul se făcea prin Serviciul Federal de Securitate, Ministerul de Interne, Ministerul de Finanţe al Rusiei. Comisia trebuia să ia decizia să fie respectate hotarele Republicii Moldova, să nu dea ajutoare direct Transnistriei, ci prin intermediul Moldovei, să nu se semneze direct cu Transnistria livrarea gazelor, ci prin intermediul Chişinăului. Acest lucru nu s-a întâmplat, instituţiile ruseşti decideau de sine stătător ce să facă.
„Slăbiciunea statului nostru e că noi nu avem o societate civilă care să influenţeze puterea”

– Dle Lucinschi, ce părere aveţi despre criza constituţională şi cea economică de astăzi, în viziunea Dvs. cum pot fi soluţionate acestea?
– Conform actualei Constituţii, preşedintele aproape că n-are funcţii directe. Totul se face prin hotărârile de Guvern şi ale Parlamentului, până şi decretele sunt doar nişte chestii organizatorice. Aş vrea ca populaţia noastră să pătrundă în esenţă, să înţeleagă cum funcţionează un stat democratic. Dacă nu vom conştientiza aceste lucruri, întotdeauna vom fi nesatisfăcuţi, vom considera că cineva e vinovat. Slăbiciunea statului nostru e că noi nu avem o societate civilă care să influenţeze asupra puterii. Astăzi suntem într-o situaţie când, în primul rând, trebuie să depăşim obstacolul legat de alegerea preşedintelui. Mă tem că nu tragem niciun fel de concluzii. Vin o dată democraţii, dar vin fărâmiţaţi şi nu se realizează nimic, vin a doua oară şi se întâmplă acelaşi lucru. Doamne fereşte, dacă şi acum se compromite ideea de dezvoltare democratică,  când toate ţările importante ne susţin, iar noi nu putem să ajungem la un consens! Comuniştii nu se mai întorc, dar sistemul autoritar se poate întoarce. Şi atunci nu mă interesează denumirea partidului – fie şi democrat, dacă  introduce iarăşi un sistem autoritar.
Parlamentul, din start, trebuia să discute problema referendumului. Eu cred că referendumul putea fi organizat încă la începutul lui noiembrie, ca preşedintele să fie ales de întreg poporul. Nu există altă cale. În opinia mea, AIE trebuie să se întrunească în fiecare săptămână şi să discute problemele care ne frământă astăzi. Fiecare face declaraţii: Lupu spune că noi încă n-am discutat problema aceasta, Filat spune că încă n-am discutat, Urechean, la fel. Cine să vină să decidă, societatea civilă? Alianţa trebuie să fie funcţională. E nevoie de transparenţă! S-a ales Guvernul, se fac numirile în funcţie, să iasă cineva responsabil să spună cine-i omul acesta, de unde vine, cine-l înaintează la această funcţie. La acest capitol, şi voi, mass-media, lăsaţi de dorit, unde-i transparenţa? Societatea s-a deschis, oamenii au suferit pentru aceasta. Comisia parlamentară pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie funcţionează de jumătate de an. Azi nu mi-i clar cine sunt cei cu capul tuns, cei cu măşti care au vandalizat instituţiile statului. Cât priveşte situaţia economică, noua guvernare nu poate să facă minuni, cu atât mai mult cu cât ţinem cont de moştenirea pe care au primit-o de la guvernarea precedentă, o economie foarte denaturată. Criza o s-o depăşim, actuala guvernare trebuie să găsească noi pieţe de desfacere, ca să nu trăim doar din importuri, ci şi să exportăm producţia noastră.
– La despărţire, aş vrea să vă mai întreb cât timp acordaţi acum familiei, copiilor, nepoţilor?
– Sunt un om împlinit din punct de vedere al familiei. Am avut noroc, am avut o soţie exemplară. Am doi feciori, am şase nepoţi şi după toate probabilităţile anul acesta voi mai avea un nepot din partea familiei lui Sergiu. E o generaţie nouă. Indiferent ce activitate vor dori să îmbrăţişeze, doleanţa noastră e ca ei să ajungă oameni. Nu-mi petrec tot timpul cu nepoţii. O mare parte din acesta îl petrec în cadrul Fundaţiei de studii strategice şi relaţii internaţionale pe care o conduc. Organizăm conferinţe internaţionale, întâlniri, consider că mai pot fi de folos ţării mele.
The following two tabs change content below.