„Ceauşescu a fost un patriot, n-a meritat ceea ce i s-a făcut”

Interviu cu Vasile Buga, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului

 

Dle Buga, ce opinie aveţi despre lucrarea lui Larry Watts? Există voci în România care contestă valoarea lucrării acestuia?…

Există anumiţi oameni în România care contestă valoarea lucrării lui Watts. Larry Watts a introdus în circuitul ştiinţific documente noi, bazate în special pe arhivele serviciilor speciale, care nu sunt accesibile publicului larg, un lucru foarte important. A scos în evidenţă jocul contra României care se făcea în cadrul Tratatului de la Varşovia.

– Dle Buga, explicaţi-ne contextul apariţiei problemei Basarabiei în relaţiile dintre România şi URSS.

După 1958, România a început să se gândească la o politică independentă faţă de Moscova. Problema n-a fost ridicată de România, aceasta a apărut în contextul tensionării relaţiilor dintre România şi China. Documentele din Arhiva Comitetului Central al PCR arată că problema a fost ridicată la Piţunda, Abhazia, în martie 1964. Acolo a avut loc o întrevedere dintre  Ion Gheorghe Maurer (prim-ministrul României în perioada 1961-1974) şi Hruşciov. În contextul discuţiei asupra posibilităţilor rezolvării unor probleme teritoriale, Hruşciov a spus că dacă s-ar pune problema unui plebiscit în problema Basarabiei, ar accepta.

– Atât de tranşant a fost pusă problema?…

De asemenea, Hruşciov a menţionat că ştie că în România sunt oameni care cer Basarabia. În urma mutaţiilor de pe arena politică de la Bucureşti, URSS a cerut în iulie 1964 o nouă întâlnire pentru a aborda chestiuni legate de manifestările antisovietice din România. Până la urmă, nu s-a pus problema ca să fie ridicată oficial problema Basarabiei. Atunci a început o discuţie foarte aprinsă despre ceea ce s-a întâmplat în 1812. Maurer şi-a exprimat indignarea de ce sovieticii prezintă anexarea de la 1812 ca eliberare, aducând aici şi argumentele lui Marx.

– Tocmai atunci apăruseră în România Însemnări despre români…

Exact. Odată cu instalarea lui Ceauşescu (martie 1965), în septembrie, acesta a avut o întrevedere cu Brejnev, în cadrul căreia s-a discutat asupra tezaurului. La Ceauşescu, acest subiect făcea parte din agenda economică, în timp ce Brejnev considera problema drept una politică. După ce a fost informat despre ce e vorba, Brejnev i-a replicat ce prejudicii a provocat URSS pierderea Basarabiei, participarea României de partea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial etc.

După această întrevedere, în presa din România au apărut articole în care se reluau probleme legate de 1812, 1878, 1918, 1940, lucru înregistrat la Moscova. Astfel, problema Basarabiei a început să fie o problemă a relaţiilor dintre Bucureşti şi Moscova. În 1976, la Bucureşti a venit Constantin Katuşev, secretarul PC al URSS pentru probleme internaţionale.

– Să ne întoarcem la problema Basarabiei şi demersul istoricilor. Din câte ştiu eu, cel mai îndrăzneţ abordează problema Basarabiei Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu. Până la ei, nimeni nu a abordat subiectul Basarabiei…

Muşat a lucrat la propagandă, l-am cunoscut foarte bine. Ardeleanu era directorul Institutului de Istorie a Partidului. De ce Muşat scrie despre Basarabia? Să nu vă imaginaţi că doar Muşat a cercetat aceste lucruri. Au fost istorici care au lucrat, dar ale căror nume nu au apărut în lucrare.

– Explicaţi-ne vă rog această atitudine dublă a lui Ceauşescu. Pe de o parte, susţinea demersul istoricilor, însă, pe de alta, nu ridica oficial problema Basarabiei…

Ceauşescu n-a vrut o confruntare cu sovieticii. A lăsat ca problemele să fie discutate. Mai mult, el a anunţat că va face o declaraţie specială în care va spune că România nu are pretenţii teritoriale faţă de URSS. La 2 iunie 1976, la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste, el a spus că România nu are pretenţii teritoriale faţă de URSS.

Declaraţia a fost salutată de Moscova. Pe 1 august, Ceauşescu a vizitat Iaşiul, iar seara era deja la Chişinău, pe 2 august trebuia să fie deja acolo. Realizaţi despre ce dată e vorba?

– 36 de ani de la formarea RSSM.

A avut loc un miting la Uzina „Microprovod”, unde Bodiul a dat citire unei telegrame primite din partea lui Brejnev. Ceauşescu a menţionat că România este pentru colaborarea cu RSSM în cadrul relaţiilor cu URSS. Bodiul a folosit cuvintele „moldoveni”, „limba moldovenească”, la care Ceauşescu nu a spus nimic.

– Până atunci, ce atitudine a avut Bucureştiului faţă de rusificarea românilor din RSSM?

În mai multe rânduri, Ceauşescu a declarat că nu recunoaşte limba moldovenească, naţiunea moldovenească deosebite de limba şi poporul român. În 1964, la întâlnirea din iulie, între Maurer şi Kosîghin a apărut un moment de tensiune. Maurer vorbea despre Basarabia, iar Kosîghin i-a spus de trei ori că nu există o asemenea denumire: „Vă rog să nu mai folosiţi „Basarabia” căci o să se simtă jigniţi tovarăşii de la Chişinău”.

– Să revenim la vizita lui Ceauşescu la Chişinău…

Declaraţia lui Ceauşescu că România nu are pretenţii teritoriale faţă de URSS a fost înţeleasă că în România nu se va mai scrie nimic despre Basarabia. În URSS s-a continuat să se scrie. La Bucureşti se răspundea la ceea ce se scria în URSS.

– Cum se explică această disonanţă în comportamentul Bucureştiului?

Ceauşescu a menţionat de mai multe ori că trebuie să delimităm problema frontierelor de adevărul istoric. Asta n-a convenit. În 21–26 noiembrie 1976, Brejnev a venit într-o vizită de răspuns în România. Invitaţia a fost lansată în 1965. Abia peste 12 ani de la instalarea lui Ceauşescu. Şi aici Ceauşescu i-a spus: „Şi acum, când suntem între noi, de ce ne trebuie sârma ghimpată? Credeţi că nu se pot înţelege oamenii între ei?”. O propunere foarte îndrăzneaţă pentru vremurile de atunci. Nicio reacţie din partea lui Brejnev. S-a mai propus mărirea numărului de puncte de trecere a frontierei. Ministerul sovietic de Externe a tergiversat. Ceauşescu a mai propus micul trafic de frontieră.

– Care a fost reacţia Moscovei? 

A urmat o rezervă mare din partea URSS. În decembrie 1976, Bodiul a fost invitat la Bucureşti. A apreciat modul în care a fost primit. Eu l-am însoţit atunci. La Bucureşti s-a continuat să se scrie. În 1977, Ceauşescu s-a întâlnit din nou cu Brejnev, în cadrul întâlnirii, ultimul i-a comunicat că în România se înregistrează manifestări „neprietenoase” faţă de URSS. Şi atunci, Ceauşescu i-a răspuns că ceea ce se scrie în România nu este altceva decât o reacţie la ceea ce se scrie în URSS. Era oltean, ştia cum să o întoarcă. Îl cam deruta pe Brejnev, acesta ştia lucrurile pe din afară.

În 1978, a venit o delegaţie sovietică la Bucureşti, în care s-au reluat din nou problemele astea. Reproşul Bucureştiului a fost de ce se idealizează atât de mult politica ţarismului în Basarabia. De ce atâta eliberare? Şi atunci s-a convenit, pentru a se atenua presiunea, ca în 1812 Basarabia „a intrat” în componenţa Rusiei, în 1918, Basarabia „a intrat” în componenţa României, în 1940 Basarabia „a intrat” în componenţa URSS. Evident că nu s-a respectat această înţelegere.

–      După 1980, problema Basarabiei a dispărut din agenda politică a celor două state, dar a continuat războiul istoricilor…

În 1982, a murit Brejnev, problema Basarabiei a dispărut de pe agenda politică. După 1985, n-a mai apărut problema Basarabiei. Însă, înainte de Congresul al XIV-lea, în cadrul unei şedinţe cu membrii Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român din 13 noiembrie 1989, Ceauşescu i-a informat pe membrii Biroului Politic despre conţinutul capitolului politica externă al raportului pe care urma să-l prezinte la congres. Acolo a spus că va trebui să ridicăm problema acordurilor dintre Hitler şi Uniunea Sovietică. Nu a folosit termenul Ribbentrop–Molotov. A menţionat doar că aceste acorduri trebuie condamnate şi anulate. Pactul Ribbentrop–Molotov a fost făcut public în Uniunea Sovietică abia în decembrie 1989 în cadrul Congresului al II-lea al deputaţilor. De asemenea, a mai spus că România nu se mai poate ascunde de ceea ce se întâmplă în RSSM. Şi a pus din nou problema graniţei.

–      După dvs., Ceauşescu a fost un erou naţional, cum spun unii istorici, sau un monstru care a meritat ceea ce i s-a făcut?

A fost un patriot, i s-ar putea aduce reproşuri în ceea ce priveşte politica internă, însă pe planul politicii externe s-a manifestat ca patriot. A fost ultimul asasinat politic în România, după cum menţiona academicianul Constantiniu, i s-a făcut un simulacru de proces.

Interviu realizat de Ilie Gulca