„Acordul de liber schimb cu CSI nu intră în contradicţie cu viitorul acord de liber schimb cu UE”

Interviu cu prim-ministrul Vlad Filat

(Urmare din numărul 81)

–       Recent, aţi fost la Sankt Petersburg, unde aţi semnat acordul de liber schimb cu CSI. Pe cât de oportun este acest pas, şi nu se bate el cap în cap cu acordul de liber schimb cu UE?  

În primul rând, nu a fost iniţiativa RM ca aceste relaţii comerciale în regim de liber schimb să fie semnate într-un acord multilateral. Iniţiativa a venit din partea mai multor ţări membre CSI. Noi nu am avut decât să acceptăm sau să ieşim din acest proces. Este important că noi, prin semnarea acestui acord, ajungem la o claritate. În acordurile bilaterale, avem foarte des contradicţii. Acum avem un cadru general în care sunt stabilite reglementările şi toate procedeele necesare. Mai mult decât atât, acest acord de liber schimb nu contravine statutului nostru de ţară membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În privinţa acestui acord, ne-am consultat înainte de semnare cu Comisia Europeană. El nu intră în contradicţie cu viitorul acord de liber schimb cu UE. Acest lucru ar permite RM să fie foarte atractivă din punct de vedere investiţional. În acest proces trebuie să încadrăm şi parafarea negocierilor acordului privind aderarea RM la spaţiul aviatic comun al UE.

–       O problemă stringentă pentru cetăţenii RM este şi preţul la gaz, tot mai multă lume se deconectează de la conductele de gaz. Există posibilităţi ca Guvernul să negocieze direct preţul la gaz cu Gazprom, aşa cum s-a întâmplat în cazul Georgiei, care a obţinut anumite discounturi? 

Până la urmă, Moldovagaz este cumpărătorul gazelor naturale, el e beneficiarul livrării gazelor de la Gazprom. Asta nu înseamnă că Guvernul nu se implică în aceste negocieri. Nu întâmplător, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu premierul rus, Vladimir Putin, am discutat acest aspect şi am convenit asupra anumitor lucruri importante care vizează negocierile în vederea semnării noului contract. La sfârşitul acestui an, expiră contractul semnat în 2006. Punctul nostru de vedere a fost prezentat. La ora actuală, grupul de lucru din Moldova munceşte, a fost şi la Gazprom. Am adus argumentele necesare în vederea stabilirii unui tarif care să fie în raport cu principiile preţurilor de piaţă, dar şi cu capacitatea de plată a acestor resurse. Vom vedea care va fi rezultatul. Cred că vom găsi o formulă prin care să asigurăm acest echilibru şi care să ducă la micşorarea tarifului la gazele naturale plătit în final de consumatorul din RM.

Georgia are sursă alternativă. Cea mai mare parte a volumului pe care Georgia îl importă provine din Azerbaidjan. Noi avem un proiect în derulare ce vizează conectarea RM la reţeaua de gaze naturale europeană prin intermediul României. Suntem în plin proces de evaluare şi de lansare a proiectului de racordare a reţelelor electrice cu cele europene iarăşi prin România. Este vorba de proiectul ENSOE, un proiect trilateral: România-Moldova-Ucraina. Mai este un alt proiect, unul bilateral: Bălţi-Suceava. Toate aceste proiecte vizează securitatea energetică a RM, prin diversificarea surselor. Dincolo de racordarea la proiecte internaţionale urmează să participăm şi la proiecte regionale, cum ar fi AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector), de exemplu. Urmează ca în decembrie să fiu în Azerbaidjan. Prima discuţie cu preşedintele azer vizavi de coparticiparea Moldovei la proiect a avut loc. Am vorbit în această privinţă şi cu preşedinţii Georgiei, României şi Ungariei.

În afară de aceasta, trebuie să acordăm atenţie şi conservării energiei. Recent, am fost în Estonia şi Lituania. Temperatura în camerele de hotel şi în birourile oficiale este de 21 de grade. Şi capacitatea de plată a acestor ţări este mult mai ridicată decât cea a RM. De aceea, dincolo de a căuta tarife mai mici, trebuie să învăţăm să şi economisim. Trebuie să avem o gestionare mai eficientă şi un consum mai redus. O analiză sumară ne arată că noi irosim energie termică în proporţie de 35-40%. Acest lucru se datorează şi infrastructurii, stării locuinţelor. Acestea trebuie termoizolate. Trebuie să avem tarife care să reiasă din realităţi, dar şi administrare eficientă la nivel de furnizare, producere şi distribuire.

Interviu realizat de Vadim VASILIU

The following two tabs change content below.