Заседание партхозактива sau Reforme cu iz de formol

MIRCEA-V.-CIOBANU

Ironizam, acum vreo lună, formula deşănţată care a venit în schimbul alianţelor de integrare europeană (AIE -1, AIE-2). Denumirea actuală a „alianţei”, botezată din pasa Curţii Constituţionale, este „Majoritatea formalizată”. În locul unei coaliţii cu scopuri limpezi pentru alegătorii pe care „îi reprezintă”, vine o amorfă entitate, constituită ad-hoc doar pentru alegerea prim-ministrului.

„Documentul de constituire” – vă amintiţi? – e scrisoarea adresată preşedintelui, prin care se confirma disponibilitatea unor deputaţi (o echipă eterogenă şi incomprehensibilă în sens politic) de a acorda vot de încredere lui Pavel Filip. Având în vedere că în fruntea listei e înşurubat liderul PL, în lipsa altui reper, am putea numi acest document „Lista lui Ghimpu”.

De câteva săptămâni, Parlamentul a revenit din vacanţă şi ca şi cum lucrează. Dar ce ar putea să facă în lipsa indicaţiilor? Odată ce deciziile se iau în altă parte, cum să înceapă ei discutarea proiectelor de legi? Dacă dau în bară? „Alianţa” nu are nici program concret de acţiuni, nici o poziţie de principiu asupra celor mai importante soluţii posibile. Bâlbâiala liderului PL ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cum se numeşte noua coaliţie? era absolut previzibilă: ei nici nu s-au gândit la asta! E ridicol să încerci să afli pe ce criterii s-a constituit majoritatea, când toţi ştiu că „principiile şi valorile” nu au contat niciodată.

Dacă nu există principii, de ce s-ar revolta Valeriu Munteanu (d.e.) că Oleg Babenco este numit într-o funcţie guvernamentală? Nu ştiu dacă fostul rector al Universităţii Slavone este şovin sau dacă are/ nu are abilităţi manageriale. Dar cum să te revolţi (cumplit!) de numirea lui acum un an şi să nu pui barem o întrebare (de formă!) la numirea lui din acest an? Or, asta înseamnă că „principiile şi valorile” sunt pentru fraieri, că fiecare şi-a primit osul şi nu are dreptul să comenteze conţinutul farfuriei de staniol a colegului. „Responsabilitate colectivă” s-ar numi asta, deşi atunci când ruşii spun „круговая порука” se înţelege puţin altceva: acoperire reciprocă. Sau, dacă vreţi: iresponsabilitate colectivă.

În lumea civilizată, contribuabilul insistă să cunoască mişcările de pe scena politică. El vrea să ştie cu cine s-a aliat într-un punct de vedere alesul său, care sunt motivele alierii, care este programul acestei alianţe, ce atitudine ia deputatul său în cazul unui proiect de lege. Tocmai din acest motiv procesele-verbale ale parlamentelor sunt făcute publice. În funcţie de toate mişcările alesului, în funcţie de eficienţa lucrului guvernului şi ministerelor, contribuabilul îi creditează sau nu pe viitor.

Dar atunci când nici guvernul, nici parlamentarii nu ştiu cum să procedeze, d.e., cu tot pachetul de restanţe privind integrarea europeană, în loc să-şi caute fiecare de restanţele lui, se adună în „şedinţă comună”. Abia aici aflăm marele secret de stat: guvernul aşteaptă legi de la parlament, iar parlamentul aşteaptă proiecte de legi de la ministere. Între timp, sistemul se fortifică, nu se reformează. „Oamenii lui Filat” sunt înlocuiţi pe un capăt, şeful de la Curtea Supremă de Justiţie e ales fără alternative şi toate astea ar trebui să însemne „reforme moldoveneşti în justiţie şi economie”.

Pe timpul comunismului, parlamentul se convoca de doar două ori pe an, aprobând hotărârile partidului. Uneori, pentru anunţarea unor „reforme” inopinate, se convocau adunări comune ale activiştilor de stat şi de partid („Партхозактив”). Acolo li se aducea la cunoştinţă decizia biroului politic, o instanţă pe cât de înaltă, pe atât de obscură. Cam aşa se întâmplă şi azi.

Iată de ce mie, unuia, atât formula actuală de „guvernare” (şi „reformele” ei), cât şi sintagma „majoritate formalizată” îmi aduc a formol.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)